|
|
|
BIO+ACTIVE
ESTE COMPLEXUL ENZIMELOR, SUBSTANȚELOR VII
DIN GERMENI ȘI FLAVONOIZILOR VEGETALI!
Ce sunt enzimele?
Sunt proteine care accelerează viteza de desfășurare
a proceselor biochimice din organism.
În organismul uman au fost identificate 3000 de
enzime.
În decurs de 1 minut, enzimele intervin în 36 milioane
de reacții biochimice.
La naștere avem sisteme enzimatice preformate, dar
pe parcursul vieții poate deveni necesară înlocuirea
acestora.
Spre deosebire de vitamine, enzimele sunt produse
numai în organisme vii.
Sursa cea mai bună de enzime este reprezentată de
germenii vegetali.
Din sămânța minusculă, sub acțiunea umidițății și
a căldurii, izbucnește, cu o energie imensă, noua
viață. Semințele conțin cantitate mare de enzime,
necesară dezvoltării unei noi plante și această cantitate
crește și mai mult în timpul germinării. Avem sau
nu destule enzime în organism, de asta depinde sănătatea
noastră! Modul de viață neadecvat, alimentația necorespunzătoare
(chiar și încălzirea limentelor) și diferitele boli,
consumă cantități imense din echipamentele enzimatice,
provocând în timp un dezechilibru și astfel organismul
este din ce în ce mai expus la îmbolnăviri grave sau
chiar la îmbătrânire precoce.
Germenii conțin cantități însemnate de vitamine.
Sunt bogați în vitaminele: A, B-complex, C, D, E,
G, K, U.
Germenii sunt și surse excelente de minerale, conțin
calciu, magneziu, fosfor, clor, potasiu, sodiu, siliciu.
Acestea se află în stare naturală în plante, putând
fi utilizate cu eficiență maximă de către organismul
uman.
Germenii sunt bogați în aminoacizi esențiali.
Germenii conțin toate elementele de care organismul
are nevoie pentru păstrarea sănătății.
Când sămânța germinează, conținutul său în vitamina
C crește de 27 ori, conținutul în caroten (după 2
ore de germinare) ajunge la 200%, conținutul de vitamina
B crește cu 50%, iar cel de vitamina A cu 120%. Biogermenii
conțin cu 25% mai multă energie decât carnea, dar
nu îngrașă.
Capsula, prin conținutul în sorg, este bogată în flavonoizi
și în antioxidanți vegetali. Efectul benefic al flavonoizilor
a fost demonstrat prin numeroase studii clinice din
țară și din străinătate.
|
|
|
|
 |
GERMENI DE GRÂU CAPSULE Supliment alimentartar
Germenii de grâu au fost utilizați încă din Egiptul
antic, respectiv în medicina populară pentru efectele
sale roborante, fortificante și depurative.
Produsul conține pulbere liofilizată obținută
printr-o tehnologie unică de germinare a semințelor
de grâu, îmbogățită cu săruri minerale 84M naturale,
oligoelemente și flavonoide.
Prezintă un efect antioxidant puternic, fiind o importantă
sursă de săruri minerale (Ca, K, Fe, Mg, P) și vitamine
(A, B, C, D, E). Este o importantă sursă de proteine,
datorită conținutului în aminoacizi esențiali, care
nu pot fi sintetizați în organism, ca atare produsul
trebuie consumat în mod regulat. Datorită conținutului
de sorg, produsul are un procent ridicat de flavonoide
și antioxidanți de natură vegetală. Numeroase studii
clinice din țară și străinătate certifică efectul benefic
al flavonoidelor.
Produsul este un complex al compușilor activi
din germeni, enzimelor și flavonoidelor de natură vegetală.
Enzimele și flavonoidele prezintă sinergism de acțiune,
prin potențarea reciprocă a efectului!
Compoziție:
Pulbere uscată, liofilizată de germeni de semințe de
grâu, pulbere de coajă de semințe de sorg, capsula gelatină
(dioxid de titan).
Mod de administrare: 3 x 1 2 capsula pe zi. . |
|
|
GERMENI
DE RIDINCHI CAPSULE Supliment alimentartar
Au efect de epurare a ficatului și rinichilor, slab
efect diuretic și de detoxifiere a organismului.
Produsul conține pulbere liofilizată obținută
printr-o tehnologie unică de germinare a semințelor
de ridichi, îmbogățită cu săruri minerale 84M naturale,
oligoelemente și flavonoide.
Pe lângă conținutul în vitamina B, este și o importantă
sursă de minerale (Fe, K, P). Necesitatea prezenței
acestui aliment în meniul zilnic este justificată prin
conținutul în compuși valoroși, cum ar fi uleiul de
semințe de muștar sau fosfații, respectiv enzimele.
Datorită conținutului de sorg, este bogat în flavonoide
și fito-antioxidanți. Componenții cei mai importanți
ai germenilor sunt enzimele,respectiv flavonoidele,
care acționează sinergic, prin potențare reciprocă a
acțiunii, formând un complex.
Compoziție:
Germene de ridichi măcinat-liofilizat, 84 de tipuri
de minerale,
oligoelemente, pulbere de semințe de sorg (coajă), capsula
gelatină (dioxid de titan).
Mod de administrare: 3 x 1 2 capsula pe zi. |
|
|
 |
GERMENI DE LUCERNA CAPSULE Supliment alimentar
Conform tradiției, primii care au cultivat lucernă
au fost arabii, în urmă cu două mii de ani și ei au
numit-o părintele tuturor alimentelor.
În medicina populară, acest remediu natural s-a întrebuințat
în tratamentul colitelor. Efectul său roborant asupra
organismului este de asemenea cunoscut.
Produsul este obținuți printr-o tehnologie unică de
germenizare, îmbunătățit cu 84 de tipuri de minerale,
oligoelemente și flavonoide. Este bogat în enzime
și compuși importanți: fitohormoni, saponine, acid
L-succinic, clorofilă. Este o importantă sursă de
vitamine (A, C, B12, D, E, K) și minerale (Ca, P,
Mg, Mn). Datorită conținutului de sorg, este bogat
în flavonoide, fito-antioxidanți. Produsul
este un complex al compușilor activi din germeni,
enzimelor și flavonoidelor de natură vegetală. Enzimele
și flavonoidele prezintă sinergism de acțiune, prin
potențarea reciprocă a efectului!
Compoziție:
Germeni de lucernă măcinată-liofilizată, 84 de tipuri
de minerale, concentrat de oligoelemente, pulbere
de semințe de sorg (coajă) , capsula gelatină (dioxid
de titan).
Nici un fruct și nici o plantă nu conține atâtea enzime
indispensabile digestiei.
poate stimula secreția lactată la femeile care alăptează;
datorită conținutului său de acid de chihlimbar
ajută la menținerea elasticității țesutului conjuctiv.
Mod de administrare: 3 x 1 2 capsula pe zi.
|
|
GERMENI
DE BROCOLI CAPSULE Supliment alimentar
Germenii de broccoli reprezintă cea mai complexă sursă
naturală de enzime. Prezintă un conținut ridicat în
săruri minerale ( Fe, K, Mn, Se, Zn, Mg, Ca) iar datorită
efectului sinergic al elementelor din compoziție este
indispensabil pentru păstrarea sănătății.
Produsul conține pulbere liofilizată obținută
printr-o tehnologie unică de germinare a semințelor
de brocoli, îmbogățită cu săruri minerale 84M naturale,
oligoelemente și flavonoide.
Datorită conținutului de sorg, produsul are un procent
ridicat de flavonoide și antioxidanți de natură vegetală.
Numeroase studii clinice din țară și străinătate certifică
efectul benefic al flavonoidelor.
Produsul este un complex al compușilor activi
din germeni, enzimelor și flavonoidelor de natură vegetală.
Enzimele și flavonoidele prezintă sinergism de acțiune,
prin potențarea reciprocă a efectului!
Compoziție:
Pulbere uscată, liofilizată de germeni de broccoli,
84 de tipuri de săruri minerale și oligoelemente, pulbere
de coajă de semințe de sorg, capsula gelatină (dioxid
de titan).
Mod de administrare: 3 x 1 2 capsula pe zi.
|
|
|
 |
GERMENI DE GRÂU ALAC (Graminae) CAPSULE Supliment
alimentar
Au un efect special, de întărire a sistemului nervos.
Produsul conține pulbere liofilizată obținută
printr-o tehnologie unică de germinare a semințelor
de grâu alac (graminae), îmbogățită cu săruri minerale
84M naturale, oligoelemente și flavonoide.
Datorită compoziției total diferite de cea a grâului
comun, grâul alac este recomandat și persoanelor cu
intoleranță la gluten. Are un conținut proteic de șase
ori mai ridicat față de grâul comun, însumând 17 2o
%, iar conținutul în aminoacizi este de asemenea însemnat.
Conține minerale (Fe, Mg, Ca, P, Se) și vitamine (A,
B, E) . Procentul de seleniu din compoziție este de
7-8 ori mai ridicat comparativ cu alte cereale. Seleniul
este important datorită efectului său antioxidant, util
în prevenirea cancerului. Stimulează circulația sanguină,
crește aportul de sânge și oxigen la nivel celular.
Contribuie la dezvoltarea masei musculare. Este eficace
în combaterea infecțiilor cauzate de Candida. La fumători,
influențează pozitiv capacitatea fizică și intelectuală,
respectiv procesul de regenerare al organismului. Produsul
este un complex al substanțelor biogene din germeni,
enzime și fito-flavonoide. Efectul enzimelor și al flavonoidelor
este sinergic, de completare și potențare reciprocă.
Compoziție:
Germeni de grâu alac (gramineie) măcinată-liofilizată,
84 de tipuri de minerale și concentrat de oligoelemente,
pulbere de semințe de sorg (coaja semințelor) capsula
gelatină (dioxid de titan). .
Mod de administrare: 3 x 1 2 capsula pe zi. |
|
GERMENI
DE FLOAREA SOARELUI CAPSULE Supliment alimentar
Efectele sale de înfrumusețare corporală au fost cunoscute
încă din antichitate. Efectul principal al acestui produs
menținerea sănătății epidermei se datorează conținutului
ridicat în uleiuri, vitamine și săruri minerale cu acțiune
protectoare.
Produsul conține pulbere liofilizată obținută
printr-o tehnologie unică de germinare a semințelor
de floarea-soarelui, îmbogățită cu săruri minerale 84M
naturale, oligoelemente și flavonoide.
Datorită compușilor cu un conținut ridicat în fosfați
prezintă efecte de curățare, înfrumusețare și hrănire
a pielii, având rol în combaterea acneei, fiind în același
timp o importantă sursă de vitamina E și B12, respectiv
niacină (vitamina pielii). Este bogat în compuși minerali
(P, Ca , Fe, Zn, I, Mg). Datorită conținutului de sorg,
produsul are un procent ridicat de flavonoide și antioxidanți
de natură vegetală. Numeroase studii clinice din țară
și străinătate certifică efectul benefic al flavonoidelor.
Produsul este un complex al compușilor activi
din germeni, enzimelor și flavonoidelor de natură vegetală.
Enzimele și flavonoidele prezintă sinergism de acțiune,
prin potențarea reciprocă a efectului!
Compoziție:
Pulbere uscată, liofilizată de germeni de semințe de
floarea-soarelui, 84 de tipuri de săruri minerale și
oligoelemente, pulbere de semințe de sorg, capsula gelatină
(dioxid de titan). .
Mod de administrare: 3 x 1 2 capsula pe zi. |
|
|
 |
GERMENI DE SÂMBURE DE IN CAPSULE Supliment
alimentar
Semințele de in prezintă un important efect de prevenire
a apariției cancerului mamar acțiunea acestora fiind
unanim recunoscută de cercetătorii din domeniu.
Produsul conține pulbere liofilizată obținută
printr-o tehnologie unică de germinare a semințelor
de in, îmbogățită cu săruri minerale 84M naturale, oligoelemente
și flavonoide. Prezintă un conținut ridicat
în acizi grași Omega -3 și lignan (un compus polifenolic
special). Este o importantă sursă de vitamine (A, B,
C, D, E) conținând în același timp o imensă cantitate
de săruri minerale (K, P, Mg, Ca, S, Fe, Na, Cl, Mn,
Si, Zn, F, Al, I). Datorită conținutului de sorg, produsul
are un procent ridicat de flavonoide și antioxidanți
de natură vegetală. Numeroase studii clinice din țară
și străinătate certifică efectul benefic al flavonoidelor.
Produsul este un complex al compușilor activi
din germeni, enzimelor și flavonoidelor de natură vegetală.
Enzimele și flavonoidele prezintă sinergism de acțiune,
prin potențarea reciprocă a efectului!
Compoziție:
Pulbere uscată, liofilizată de germeni de semințe in,
84 de tipuri de săruri minerale și oligoelemente, pulbere
de semințe de sorg, capsula gelatină (dioxid de titan).
.
Mod de administrare: 3 x 1 2 capsula pe zi. |
|
GERMENI
DE SĂMÂNȚĂ DE DOVLEAC CAPSULE Supliment alimentar
Efectele sale de ameliorare a afecțiunilor prostatei
au fost cunoscute încă din antichitate. Efectul deosebit
al acestui produs în tratamentul afecțiunilor prostatei
și vezicii urinare se datorează - conform cunoștințelor
actuale - conținutului ridicat în acid linolic (45%).
Produsul conține pulbere liofilizată obținută
printr-o tehnologie unică de germinare a semințelor
de dovleac, îmbogățită cu săruri minerale 84M naturale,
oligoelemente și flavonoide.
Este bogat în vitamina B12 naturală și vitamina E. Prezintă
un conținut ridicat în Li,Mg și Se. Datorită conținutului
de sorg, produsul are un procent ridicat de flavonoide
și antioxidanți de natură vegetală. Numeroase studii
clinice din țară și străinătate certifică efectul benefic
al flavonoidelor.
Produsul este un complex al compușilor activi
din germeni, enzimelor și flavonoidelor de natură vegetală.
Enzimele și flavonoidele prezintă sinergism de acțiune,
prin potențarea reciprocă a efectului!
Compoziție:
Pulbere uscată, liofilizată de germeni de semințe de
dovleac, 84 de tipuri de săruri minerale și oligoelemente,
pulbere de semințe de sorg, capsula gelatină (dioxid
de titan). |
|
|
 |
GERMENI DE HRENIȚA (CRESON-Lepidium
sativum) CAPSULE Supliment alimentar
Cresonul este o plantă originară din teritoriul Iranului
de azi. Ca plantă medicinală valoroasă, cresonul a fost
cunoscut și utilizat în China încă din anul 1500 a Chr.
Are un conținut ridicat în sulf, respectiv iod, a căror
combinație este un excelent remediu cu efect de ameliorare
a funcționării glandelor cu secreție internă. Obținut
în urma unui proces unic de germinare, îmbunătățit cu
84 de tipuri de minerale, oligoelemente și flavonoide.
Iodul din compoziție este indispensabil bunei funcționări
ale tiroidei și celulelor nervoase. Mai conține vitamine
(A, C, E, K) și substanțe minerale (Ca, Fe, S). Datorită
conținutului de sorg, este bogat în flavonoide și fito-antioxidanți.
Efectul benefic al flavonoidelor a fost studiat și demonstrat
în numeroase clinici, atât în țară, cât și în străinătate.
Componenții cei mai importanți ai germenilor sunt enzimele,
respectiv flavonoidele, care acționează sinergic, prin
potențare reciprocă a acțiunii, formând un complex.
Compoziție:
Germeni de creson măcinată-liofilizată, 84 de tipuri
de minerale și concentrat de oligoelemente, pulbere
de semințe de sorg, capsula gelatină (dioxid de titan).
Mod de administrare: 3 x 1 2 capsula pe zi. |
|
GERMENI
DE SPARANGHEL (asparagus) CAPSULE Supliment alimentar
Prezintă un conținut ridicat în asparagină, cu rol în
menținerea echilibrului acido-bazic al sângelui. Principalul
efect este acela de curățare a tractului renal.
Produsul conține pulbere liofilizată obținută
printr-o tehnologie unică de germinare a semințelor
de sparanghel, îmbogățită cu săruri minerale 84M naturale,
oligoelemente și flavonoide.
Datorită conținutului ridicat în vitamine și săruri
minerale, este o importantă sursă de flavonoide și antioxidanți
de origine vegetală. Numeroase studii clinice din țară
și străinătate certifică efectul benefic al flavonoidelor.
Produsul este un complex al compușilor activi
din germeni, enzimelor și flavonoidelor de natură vegetală.
Enzimele și flavonoidele prezintă sinergism de acțiune,
prin potențarea reciprocă a efectului!
Compoziție:
Pulbere uscată, liofilizată de germeni de sparanghel,
84 de tipuri de săruri minerale și oligoelemente, pulbere
de semințe de sorg, capsula gelatină (dioxid de titan).
.
Mod de administrare: 3 x 1 2 capsula pe zi. |
|
|
 |
GERMENI DE VARZA ROȘIE CAPSULE Supliment alimentar
Varza roșie aparține familiei Brassicaceae și are proprietăți
antioxidante extraordinare, determinate de compușii
din structură, cum ar fi sulforafanii, indocarbazolul,
care stimulează producerea de enzime necesare combaterii
cancerului. Produsul conține pulbere liofilizată
obținută printr-o tehnologie unică de germinare a semințelor
de varză roșie, îmbogățită cu săruri minerale 84M naturale,
oligoelemente și flavonoide.
Are un conținut ridicat în vitamina U, cu efect antiulceros
dovedit. Conținutul în calciu corespunde celui din lapte.
Datorită conținutului de sorg, este bogat în flavonoide
și fito-antioxidanți. Efectul benefic al flavonoidelor
a fost studiat și demonstrat în numeroase clinici, atât
în țară, cât și în străinătate. Produsul este un complex
de substanțe biogene din varză, enzime și bio-flavonoide!
Efectul enzimelor și al flavonoidelor este sinergic,
de completare și potențare reciprocă.
Compoziție:
Germeni de varză roșie măcinată-liofilizată, 84 de tipuri
de minerale, concentrat de oligoelemente, pulbere de
semințe de sorg (coajă) , capsula gelatină (dioxid
de titan).
Mod de administrare: 3 x 1 2 capsula pe zi. |
|
GERMENI
DE VARZA CREAȚA (BRUXELLES) CAPSULE Supliment alimentar
Varza de Bruxelles este considerată o minunată inovație
a horticultorilor danezi. Efectele sale se manifestă
la nivelul pancreasului prin ameliorarea procesului
de sinteză a insulinei. Utilizarea sa în diabetul zaharat
se datorează conținutului în mangan, crom și alte elemente
minerale.
Produsul conține pulbere liofilizată obținută
printr-o tehnologie unică de germinare a semințelor
de varză creață, îmbogățită cu săruri minerale 84M naturale,
oligoelemente și flavonoide.
Este o sursă bogată de vitamine (A, B și C) și minerale
Ca, Na, K, P, Fe, S, Mn și Cr. Datorită conținutului
de sorg, produsul are un procent ridicat de flavonoide
și antioxidanți de natură vegetală. Numeroase studii
clinice din țară și străinătate certifică efectul benefic
al flavonoidelor.
Produsul este un complex al compușilor activi
din germeni, enzimelor și flavonoidelor de natură vegetală.
Enzimele și flavonoidele prezintă sinergism de acțiune,
prin potențarea reciprocă a efectului!
Compoziție:
Pulbere uscată, liofilizată de germeni de varză de Bruxelles,
84 de tipuri de săruri minerale și oligoelemente, pulbere
de semințe de sorg, capsula gelatină (dioxid de titan).
.
Mod de administrare: 3 x 1 2 capsula pe zi. |
|
|
 |
GERMENI DE MORCOVI CAPSULE Supliment alimentar
Digestia necorespunzătoare, funcționarea deficitară
a ficatului, acumularea metalelor cu efect toxic la
nivelul ficatului pot determina modificări ale culorii
epidermei de la aspectul sănătos la o colorație cenușie.
Consumul regulat al germenilor de morcov contribuie
la menținerea tonusului epidermei, efect datorat în
parte vitaminelor din compoziție.
Produsul conține pulbere liofilizată obținută
printr-o tehnologie unică de germinare a semințelor
de morcovi, îmbogățită cu săruri minerale 84M naturale,
oligoelemente și flavonoide.
Produsul este bogat în vitamine (complexele de vitamine
A, B, C, E, G și K) respectiv săruri minerale Ca, K,
Na, P, Fe, Mg și Cr. În cel mai ridicat procent este
prezentă provitamina vitaminei A, beta-carotenul. Datorită
conținutului de sorg, produsul are un procent ridicat
de flavonoide și antioxidanți de natură vegetală. Numeroase
studii clinice din țară și străinătate certifică efectul
benefic al flavonoidelor.
Produsul este un complex al compușilor activi
din germeni, enzimelor și flavonoidelor de natură vegetală.
Enzimele și flavonoidele prezintă sinergism de acțiune,
prin potențarea reciprocă a efectului!
Compoziție:
Pulbere uscată, liofilizată de germeni de morcov, 84
de tipuri de săruri minerale și oligoelemente, pulbere
de semințe de sorg, capsula gelatină (dioxid de titan).
.
Mod de administrare: 3 x 1 2 capsula pe zi. |
|
|